duminică, 9 iunie 2013

Campanie de promovare a valorilor europene în şcolile generale

Vineri, 7 iunie, membrii echipei finaliste a concursului naţional "Europa mai aproape de CNE", The Eastern Eagles, au promovat valorile europene în rândul elevilor de gimnaziu.


Astfel fiecare membru al echipei a mers la câte o şcoală generală pentru a le explica elevilor ce drepturi şi obligații au ca cetățeni europeni şi totodată, şi principalele valorile ale Uniunii Europene. Pentru ca prezentarea să fie de impact, elevii de gimnaziu au vizualizat un scurt metraj realizat de echipă în care sunt prezentate câteva valori europene, la sfârşit fiindu-le împărţite şi câteva fly-ere.



Acțiunea noastră s-a dovedit a fi una de succes, deoarece elevii din ciclul gimnazial au fost foarte atenți şi activi pe parcursul prezentării, punând întrebări, unii din ei chiar dorind să mai realizăm şi pe viitor astfel de acțiuni în școala lor. 

Scurt metrajul folosit în prezentare îl puteţi vizuliza aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu